Magistrații-asistenți din cadrul Curții Constituționale a României (CCR) și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în activitate juridică, realizata numai în aceste funcții, se pot pensiona la implinirea vârstei de 60 de ani și pot beneficia de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media media indemnizațiilor de încadrare brute lunară și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării, a stabilit Parlamentul, prin votul final al senatorilor.
Pensiile în plată ale magistraților vor fi recalculate astfel încât niciuna să nu mai depășească media veniturilor din 12 luni consecutive de activitate, potrivit proiectului legii pensiilor speciale aprobat de Guvern. De asemenea, vârsta de pensionare crește la 65 de ani, în condițiile în care acum legea prevede 60 de ani pentru magistrați. Cu toate acestea, o serie de șefii ai instituțiilor din magistratură vor beneficia în continuare de condiții speciale la pensia de sreviciu, conform proiectului care va fi transmis acum pentru adoptare Parlamentului.
ICCJ a decis să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu legea de eliminare a pensiilor speciale, precizând că sesizarea vizează ”actul normativ în întregime”.
Tribunalul Buzău a decis, vineri, suspendarea ședințelor de judecată timp de o oră, în fiecare zi, până la dezbaterea în Parlament a inițiativei legislative care reglementează pensiile de serviciu.
Bugetul de stat a suportat în 2016 nu mai puțin de 552 milioane de lei din peste 691 milioane de lei, sumă plătită pentru doar 8.305 beneficiari de pensii speciale civile, respectiv judecători, personal aeronautic, diplomați, dar și funcționari parlamentari, colaboratori externi ai Curții de Conturi și personal auxiliar din justiție.
Cea mai mare pensie de serviciu, de 40.000 lei, este plătită unui fost magistrat, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), furnizate Profit.ro. În topul primelor zece cele mai mari pensii se mai află nouă foști aviatori. Aceste pensii sunt calculate ca procent – între 60% și 80% - din venitul brut înainte de pensionare, în timp ce pensiile publice sunt stabilite în funcție de contribuția la sistemul public de-a lungul perioadei lucrate.
Cele șase categorii profesionale care au pensii de serviciu special reglementate, în afară de cele militare, vor cheltui 640 milioane de lei, în 2016, potrivit datelor furnizate Profit.ro de Ministerul Muncii. În timp ce pensia medie este de 885 de lei în sistemul public, în cazul celor de serviciu pornește de la 2.873 lei, în cazul parlamentarilor, și ajunge la 11.011 lei pentru personalul din aviație.